THE WOMEN WHO BUILT ATLANTIS 

(sample chapter)

Some Thousands and Thousands of Years Ago

The procession was very sober. The silver faces of thousands of individuals joining the public meeting could hardly hide the prevalent anxiety and worry. The ritual, however, was to be treated with the traditional respect even if everything else was now different.

In the huge pyramidal hall, the throne sat in its usual place on a tall dais at the center. On that throne, the dynastic leader of the planet would meet the procession marking the defeat of the War Against God.

The light in the huge hall was still weak, but the light would increase in intensity finally becoming incandescent to herald the royal entrance of the Queen. The Queen’s presence would be heard, not seen. The royal invisibility harkened back before time itself. No RAAnian could remember a time when a queen was actually seen in flesh and blood.

The last dynasty was the longest in its history. The name of the dynasty was Atlanta. Tradition said that the face of the Queen could only be seen by the populace upon the coronation of a new dynastic royal. Only the Great Planet Council could look on the face of a queen. The power of the Council was great. The Council could change a dynasty if the incumbent queen could be proven too weak or incompetent. 

Regardless of the dynastic name, the name of the RAAnian Queen was always: EA.

The Atlanta Dynasty was very special to RAA. It was the Atlanta Dynasty that had gained pride and strength for RAA. So great was RAA that it became and acted as powerful as God Himself, Creator and supporter of the unlimited Universe. This power had never been seen before. Never, in the eternal history of the Universe, had the population of a planet created by God raised itself against Him. Never, in that long history had God been compelled to fight back. Indeed, the Atlanta Dynasty was very special, and RAAnians were very proud to be led by this EA.

 

The light had turned to incandescence now. Low, sweet sounds descended from the angled ceiling. These were signs that the procession was about to begin. The steps of the Queen could be heard ascending the throne.

Silence ruled the planet. In cities, towns, and villages, RAAnians were all outdoors watching the memorable event on the darkened sky transformed now into a huge display screen. Though defeated, their superior technology remained intact.

The soft, warm voice of EA spoke to them:

“My dear people of RAA, my dearest sisters. I am speaking to you now in these hard moments of our existence on our beloved RAA. I have just returned, as you know, from meeting with our great Enemy, our Victor. After ten years of battle, we are defeated. We RAAnians are the only people to have challenged God. Only RAA dared to fight God for its independence. We have failed. Now we must obey His orders and His commands and His will!”

Hearing these last words of the Queen, the audience both inside and outside of the great Council Hall began to boo and shout their anger at God, the same God that the earliest RAAnians had worshipped with awe and served with joy. As their technology advanced, the RAAnians, under Atlanta rule, eventually concluded that they did not need God anymore. At first, God was an occasional inconvenience. Inconvenience turned to indifference and this indifference turned to hostility, precipitating war. 

EA waited for her people to calm down. When the people settled down and the angry shouts were reduced to a low grumble, EA took up her speech again.

“We have lost. We are defeated. That is a fact. But we will always be known in the Universe as the only people able to fight and almost defeat God! We have earned, by the sacrifice of millions of our members, the respect of all creatures in the Universe. We have earned God’s respect as well! The armistice has been signed out of respect for our power. Be proud, RAAnians! Be proud of yourselves, dear sisters!”

The RAAnians arose as one from their seating spheres, hands raised to the sky. They then turned each to the other and bowed low with respect. Returning to their spheres, they placed their hands in their laps and looked up at EA of Atlanta. 

“Now, “ said the Queen, “with the permission of our Great Council, I will detail the conditions of the armistice.” 

At this announcement, all RAAnians froze. A chilling silence befell the planet. RAAnian leaned against RAAnian, each one shoulder to shoulder.

“I met with God on a small planet in another Solar System far from RAA. God called the planet: ‘Earth.’” EA paused and took a deep breath. Continuing she told her people. . .

“We met there on a rocky place surrounded by water. He called this place: ‘The Island.’ The atmosphere of this planet is similar to ours. This planet’s water is akin to ours. God was accompanied by seven of His Cohorts. The presence of His attendants gave us much honor. God did not feel comfortable meeting with us alone!”

At this, the RAAnians regarded the Throne with deep respect. This meeting was historic indeed. It was the first time that anybody from RAA, even a Queen, had met with God face to face. EA of Atlanta was obviously a great queen.

 

NEW RELEASE 2020

'THE WOMEN WHO BUILT ATLANTIS'

Romanul 'NE.VOIE A.CUM - 3 capitole /mostra . Va doresc lectura placuta :) Albert Frendza

    Cartea NE.VOIE A.CUM poate fi cumparata on-line pe
               
           http://www.raobooks.com/product/nevoie-acum/

                                                                      4

(...) Blair isi sprijinea coatele pe tejghea si incerca sa se concentreze sa nu adoarma. Bause mai mult ca de obicei, isi varsase wisky si gin pe camasa si pantaloni si simtea ca nu-si putea cobori nicicum picioarele pe podea. Fara ajutor nu putea pleca de acolo nicicum, era cert.

Purta haine lejere, largi, care ii accentuau paloarea nefiresc de pronuntata a fetei. Parul il purta lung, aranjandusi-l mereu cu delicatete dupa urechi. Ochii lui albastri dezarmau in medie doua femei din cinci …

Lerke, chelnerita, il privea de dupa tejghea pe furis si-si continua roboteala cu mare viteza, dorind sa inchida localul si sa plece acasa cit mai repede, fiind moarta de oboseala…

Barul era inchis, orele erau deja foarte tirzii in noapte.

Barbatul beat care se chinuia sa-si tina capul drept o intriga mult in ultimul timp, caci il placea cu adevarat.

Seara de seara, de o luna de zile, barbatul venea sa bea la barul ei, acompaniat de o femeie frumoasa, cu un par lung castaniu, ochi imensi verzi, si cu un corp absolut desavirsit. Rochiile rosii provocatoare pe care femeia le purta mereu ii scoteau in evidenta picioarele lungi si bronzate, talia extrem de ingusta, sanii rebeli si plini.

Femeia era grozava, chiar si Lerke recunostea asta, desi ea insasi era o bruneta frumoasa, de o delicatete rapitoare. Totul era o chestiune de vestimentatie si de materiale textile, caci din sumara ei vestimentatie de chelnerita iti atragea atentia numai boneta caraghioasa pe care trebuia sa o poarte obligatoriu.

Cand pleca noaptea spre casa  nu mai era nimeni in preajma sa observe schimbarea, sa observe frumusetea tinerei brunete. Asa incat mergea in deplina siguranta spre casa, pe drumul cel mai scurt catre patul ei de odihna…

Ciudat era faptul ca atat barbatul misterios, cat si femeia frumoasa paraseau barul de fiecare data separat, ea mai devreme, el mult mai tarziu, niciodata in acelasi moment si impreuna. Inainte de a pleca, ea ii atragea atentia de fiecare data sa nu bea prea mult, el o asigura ca grijile ei erau exagerate, ea pleca si el raminea pana la inchidere.

De cite ori se indrepta spre iesire, Lerke il privea cu pofta  din spate, ea fiind convinsa ca Blair avea cel mai dragut fund din lume.

In seara aceea totul se derulase complet diferit: barbatul venise singur, putin mai tirziu ca de obicei, comandase de baut si ceruse sa-i fie umplut paharul ori de cate ori se golea, el stand apoi cu nasul mereu in pahar, absent total la tot ce se intampla in jurul sau.

Trecusera ore in sir asa, intr-un final venise si ora inchiderii, insa de data asta barbatul era facut praf, bause atat de mult incat Lerke nu vedea posibila deplasarea acestuia pe propriile picioare. Gorila barului ar fi putut sa-l arunce cu usurinta in strada, pe scari in jos, insa ii placea prea mult fundul barbatului pentru a-l lasa sa primeasca un tratament atit de brutal.

Lerke isi scoase manusile de plastic si se apropie de barbatul care sforaia cu zgomot, cu capul proptit in masa. Il privi cu atentie. Apoi se intoarse cu capul spre usa de serviciu si striga tare:

-          Teté! Teté, te rog ajuta-ma sa-l duc pe tipul asta pina la mine in masina! Ai auzit? Mergem intai la mine, il debarasam acolo si apoi te reped si pe tine pana acasa. Ce zici?

Teté dadu din cap, multumit. Pana acasa avea mult de mers pe jos, iar oferta lui Lerke suna foarte bine.

Il lua cu usurinta pe Blair de brat si-l arunca pe umar, ca pe un sac. Il tranti apoi pe bancheta din spate a masinii decapotate a fetei. Se urcara si ei rapid si pornira.

Douazeci de minute mai tarziu, cand Lerke se intoarse acasa, il gasi pe barbatul adormit in aceeasi pozitie in care il aruncase Teté mai devreme.

Lerke il privi admirativ pe cel care, si asa, beat turta, arata extrem de apetisant. Ea nu-si amintea sa mai fi fost vreodata atinsa de o asa caldura in stomac, desi cunoscuse o gramada apreciabila de barbati sexy…

Cu barbatul brunet si frumos de langa ea acum, aici, in casa ei, cu greu se putea abtine sa nu se apropie de el si sa nu-i simta carnea intre degete. De altfel, ii fuchiar imposibil sa reziste tentatiei, asa incit se apopie grabita de Blair, se aseza peste el si incepu sa-i desfaca in mare graba camasa, nasture cu nasture, pieptul puternic si acoperit de par matasos iesind treptat la iveala.

Barbatul respira incet, si regulat, puteai sa tai lemne pe el si tot n-ar fi schitat cel mai mic gest.

Tatuajul pe care Lerke i-l descoperi pe piept o surprinse in mod neasteptat, semnele din care era facut acesta fiind cu totul ciudate si fara sens pentru ea. Culorile tatuajului erau socante.

Curiozitatea o invinse, si, cu puteri sporite, incepu sa-l dezbrace integral pe barbat, termind repede cu ciorapii de matase, pe care-i arunca departe de canapeaua pe care se aflau.

Barbatul mai avea doua tatuaje asemanatoare, de dimensiuni mai mici, unul sub buric, iar celalalt pe fund, pe fesa stanga. Amindoua contineau aceleasi semne, de aceleasi culori cu primul.

Ciudat lucru! Privind tatuajele, Lerke simtea cum caldura declansata in corpul ei incepe sa scada rapid, cum respiratia ii revine la normal, iar pofta declansata de aspectul viril al barbatului se stinge convingator. Dupa numai un minut simtea ca ii este somn si ca doreste sa mearga in dormitor cat mai repede cu putinta. Lerke nu mai intelegea nimic. Desi nu vroia, o forta necunoscuta o controla din interior si-i poruncea sa mearga la culcare singura…

Lerke se dadu batuta. Oricum, ce era mai excitant trecuse ca si cum nici nu se intamplase vreodata…

Ofta scurt. Dadu din umeri, il saruta pe frunte pe barbatul care  o rascolise atit de mult cu doar cinci minute mai devreme, apoi se ridica si urca scarile ce duceau spre dormitor.

Adormi dupa 2 minute, cu mina dreapta mingiindu-si usor umarul sting.

                                                          

                                          5

Peretii cladirilor sint citeodata subtiri, alteori grosi, sau chiar foarte grosi…

Desi materialele din care si-unt construiti difera de la cladire la cladire, ce se intimpla in interiorul peretilor este un detaliu ignorat total de majoritatea absoluta a locuitorilor Pamantului- lucru scuzabil, de altfel.

Caci, fata de spatiul larg pe care oamenii il au la dispozitie pe planeta lor albastra, spatiul ingust dintre cele doua extremitati ale peretelui reprezinta doar o mica, infima  cantitate de materie, usor de nebagat in seama de aceeasi oameni, aproape mereu atit de ocupati...

…Ce-l intereseaza pe soimul zvelt si agil, ce pluteste pe cerul albastru si nesfarsit, ca familia de cartite locuieste in niste galerii inguste si intunecate, nu-i asa?...

… S-ar putea sa am dreptate aici!…

                                              

6

-Splendid! Grozav de tot, iubitule, discursul tau de azi a fost stralucit. Sunt convinsa ca ai convins board-ul de justetea afirmatiilor tale. Planul tau va merge perfect de acum incolo.

Klo Brand o privea pe sotia lui si ii dadea dreptate deplina.

Avusese mare noroc cu ea, cu Ulpha. De cand se cunoscusera, cariera lui explodase efectiv, el urcind treptele ierarhiei si ajunging vicepresedinte al companiei BRAND & M. Industries intr-un interval de timp record.

Acum, insa, era un moment de mare importanta al ascensiunii sale, iar planul gandit el si aprobat cu entuziasm de Ulpha Brand era perfect, nu se putea sa nu le reuseasca.

-Draga Ulpha, ii spuse Klo sotiei sale, mult ingrasata in urma celor trei nasteri ale copiilor lor, fara tine zau nu stiu cum m-as descurca, iti datorez totul.

Ulpha radia de fericire…Il iubea cu mult devotament pe sotul ei, care o rasfata si o adora, desi nu mai era nici pe departe la fel de atractiva sau tanara ca inainte. Avusese dreptate atunci cind il infruntase pe tatal ei, Mack Brand, cand acesta se opusese casatoriei ei cu un umil contabil stagiar din firma lui, concernul Brand. Il infruntase a doua oara pe tatal ei si cand Klo ceruse cu umilinta sa poarte numele de familie al sotiei dupa nunta...

Daca Klo s–ar fi purtat acum altfel cu ea, poate ca s-ar fi simtit complexata de dimensiunile exagerate luate de corpul ei, insa el o dorea si o avea in fiecare noapte, desi erau casatoriti deja de 11 ani.

Ce-si putea dori mai mult? Tocmai de aceea, desi nu se pricepea deloc la afaceri, il sustinea de fiecare data pe Klo cind acesta avea nevoie de aprobarea ei cat si de influenta pe care Ulpha o avea asupra batranului ei tata...

Klo se apropie de ea si incepu sa o dezbrace incet…Facura dragoste repede, dupa care Klo se scuza si se indrepta spre living-room, pentru a da un telefon important. Ulpha radia de placere, era atat de fericita cu Klo…

Klo se apropie de bar, isi prepara un punci, asculta cu atentie zgomotele facute de Ulpha la etaj, pana ce auzi pornind apa de la dus. Copiii erau plecati in tabara. Erau singuri in toata casa, putea da telefonul fara sa-si faca griji ca va fi auzit.

Forma repede un numar din memorie.

-Alo? Buna, ce faci? Sunt eu, Klo!

Asculta, zambind usor, dupa care continua:

-Bine! Ma bucur sa aud asta. Asculta-ma, nu pot sa vin la tine in seara asta, desi as zbura pe geam daca s-ar putea…Ne vedem insa miine seara, am aranjat totul, Ulpha n-o sa banuiasca absolut nimic. Abia astept sa te string in brate, sa te mangai unde-ti place…Si tu ?!… Ma bucur…O sa-ti…

Dupa un alt minut inchise telefonul si-si termina de baut punciul.

Zimbi satisfacut… Nu peste mult timp compania va fi a lui si nu va mai trebui nici sa se ascunda de sotie,  nici sa-i mai raporteze totul sefului,  adica socrului sau, pe numele sau intreg Mack Brand XII.

7

Batrinul Mack Brand XII, fondatorul si actualul presedinte al companiei BRAND& M. Industries, sapa in gradina de unul singur, asa cum o facea de ani buni de zile, de pe vremea cand era tanar si proaspat casatorit si mutat in casa familiei sale, impreuna cu Rosa. Casa era resedinta familiei Brand de 12 generatii…

Rosa fusese o  femeie de mare caracter, incapatanata si extrem de voluntara, asa explicindu-se si desele ei mariaje, in numar de 6, chiar daca era vorba mereu de aceeasi doi barbati. Astfel, cu Mack, Rosa se casatorise a doua, a patra si a sasea oara, iar cu Brog, prima, a treia si a cincea oara.

Mack si Brog nu se intalnisera niciodata si sperau sa n-o faca vreodata.

Cei doi erau atit de diferiti, ceea ce si explica de ce Rosa ii schimba cand se plictisea de cate unul dintre ei.

Mack era un cunoscut om de afaceri, care insa nu dadea interviuri niciodata, pe Brog afacerile nu-l interesau absolut deloc, asa cum nu-l interesau  nici cei care se ocupau de afaceri…Averea lui era stransa de multe generatii din originea aristocratica a familiei sale, prin bunavointa mai multor dinastii perindate in trecut pe tronul tarii. Acum tara era condusa de alesii tarii, devenise intre timp rebublica L

Rosa nu putuse avea copii, nici cu Mack, nici cu Brog, nici cu un alt barbat ce poposise intamplator in viata ei…In schimb, atat Brog, cat si Mack aveau copii din alte mariaje, petrecute in perioada in care Rosa se afla temporar afara din viata lor.

Copiii statusera cu mamele lor intotdeauna, nici unul nu calcase in casa Rosei pe toata durata vietii acesteia, asa incat Rosa aproape nu simtise existenta lor in viata traita alaturi de cei doi soti, care isi vizitau copiii  doar in weekenduri…

Brusc, batrinul Mack se opri din sapat.

Si-l aminti pe Lèon, majordonul fidel parintilor lui, cel care murise cu patruzeci de ani in urma de infarct exact acolo, sprijinit de zidul la care Rosa obisnuia sa joace tenis.

-Doamne, Dumnezeule, spuse Mack tare, au trecut patruzeci de ani de chin si de uitare. Trebuie neaparat sa fac ceva, si asta acum, cat mai repede.

Isi strinse uneltele de sapat si se indrepta spre casa.

Casa resedinta a familiei Brand, de 12 generatii, fusese darimata si reconstruita integral cu doar cateva luni in urma, la cererea lui Mack, arhitectii pastrand insa planurile vechi. Peretii vechi din piatra si caramida fusesera inlocuiti de pereti rezistenti din sticla, pe o structura solida din otel.

Mack se intoarse linga zid, aducind cu el, din casa,  pensule si diverse vopsele. Cum afara incepuse sa se intunece, batranul aprinse becurile care luminau gradina si pajistea din jurul casei. Se aseza pe scaunel si incepu sa picteze cu mult sarg.

Iesind de dupa nori exact la miezul noptii, razele Lunii luminara frumoasa pictura murala proaspat terminata de Mack, pe zidul de tenis la care Rosa obisnuia sa se antreneze cand era tanara…

Desi Lèon  nu pusese in viata lui mana pe o racheta de tenis, pictura il infatisa pe majordomul insusi, in marime naturala, lovind elegant intr-o minge, pe rever.

Salutari din Goteborg!!! Lectura placuta va doresc :)

Barbatii si femeile viseaza unii la ceilalti. De ce ajung sa traiasca separat?

1.       Femeile au venit pe Pamant de pe planeta Raa, in urma cu zeci de mii de ani. Consecinta : barbatii-pamanteni au rasuflat usurati, din acel moment au avut perechi pe masura : 100% naturale.(subiect roman ‘SOL MAJOR-Femeile au construit singure Atlantida’ publicat de RAO in 2002, autor ALBERT FRENDZA)

2.       Dupa cateva zeci de mii de ani de evolutie comuna, barbatii decid in secolul XXIII sa-si schimbe femeile - devenite incomode si preponderent din plastic in urma repetatelor operatii estetice, cu androide 100% artificiale insa docile si amabile. Femeile la randul lor isi construiesc si ele barbati androizi potenti si harnici, oricand dornici sa le sartisfaca fiece pofta, sa nu le insele si sa le asculte mereu sfaturile.(subiect roman ‘ne.Voie a.Cum-Acum este momentul potrivit’ publicat de RAO in 2009, autor ALBERT FRENDZA)

Undeva, intre cele doua momente istorice: trecutul indepartat si viitorul apropiat ale civilizatiei umane, ne aflam noi acum in anul 2011 cand, instalat comod in fotoliul meu, undeva printre fiordurile din Suedia,  va scriu aceste randuri.

Sunt Albert Frendza, scriitor belgian, ma bucur sa va salut si sa va propun sa intrati pentru cateva clipe in universul povestirii care urmeaza:

‘’… Ninge cu forta, ninge rotund, din toate partile, ninsoarea te invarte, te-nconjoara, te rasuceste larg, cu greu poti sa-ti continui drumul spre destinatia din fiecare seara. In fiecare seara mergi spre casa, pentru ca in fiecare zi iesi in oras sau la servici sau la cumparaturi si trebuie sa te-ntorci seara acasa, nu-i asa ?...

Un curent puternic de aer vertical iti poate lua rasuflarea si te poate impinge… intr-un bar in care nu ai fi intrat altfel poate niciodata, un local a carui firma luminoasa de afara nu te-ar fi inspirat nicium, insa care inauntru te farmeca cu caldura si intimitatea lui… cu povestile celor cu care ajungi inevitabil sa vorbesti…

-Uite, primul lucru iesit din rutina pentru ziua mea de azi, iti vorbeste tare o femeie pistruiata, cu un par ridicat ca o morisca.. Se vede ca nu ai fi intrat niciodata aici daca nu ar fi fost vremea de afara. Femeia te priveste curioasa, sincer curioasa.

Tu zambesti, incercand sa te asezi pe un scaun inalt de bar langa ea, mainile iti sunt ocupate cu plase, cu o pizza luata de 2 minute de la colt, in acelasi timp mobilul il tii la ureche, incercand cu greau sa-l auzi pe iubitul tau care te-a sunat cu cateva secunde inainte, de la 2100 km distanta. Legatura se pierde, tu rasufli usurata, asa una din maine te poate ajuta sa te organizezi mai usor pe scaun , langa bar. Ii vorbesti cu accent usor strain celeilalte :

- Cum asa ? Chiar tot ce ti se intampla tie este dominat de rutina ? Greu de crezut, trebuie sa ma convingi…

Cealalta iti rade tare, strident.

- Viata noastra este aceeasi de cativa ani buni, vrem o schimbare dar ne este teama sa incercam… tu cum faci ? La tine evident nu este asa, se vede in ochii tai plini de viata!

- Cand spui ‘viata noastra’ te referi la tine si prietenul tau, sau la ce ? Vreau sa inteleg ca sa-ti dau un raspuns complet, ii raspunzi tu calma, apoi faci semn barmanitei sa-ti prepare un kirr royale.

Pistruiata rade tare. Iti striga :

- Nu iubito, ma refer la mine si la prietenele mele de aici, din seara asta, toate suntem inebunite de rutina vietii pe care o traim. Ia, toata lumea, atentie la mine, continua ea, cine se simte dominata de rutina din viata ei sa ridice mana acum, hai, manutele in aer cine se simte…

Un vuiet puetrnic se ridica in aer, vuietul zecilor de perechi de maine care se ridica cu zgomot in aer. Daca ai numara in mod cert ar fi peste 60 de perechi de maini, majoritatea de femei…

- Wow, exclami tu, surprinsa de numarul mare de maini. Asta da rutina intr-adevar, atata lume vad ca sufera de ea in barul asta. Pun pariu ca din rutina veniti aici in fiecare seara.

Pistruiata te aproba, sorbind lung din pai.

- Exact, suntem aceeasi in fiecare sera,  mereu aceiasi, bem mereu aceeasi bautura, in acelasi loc, cu aceeasi oameni, spunem aceleasi glume, radem in acelasi fel, ne imbatam mereu in acelasi fel, plecam acasa in acelasi fel, ne intoarcem a doua zi aici in acelasi fel… Intrarea ta de mai devreme  este primul eveniment diferit de cand suntem prizonieri  in rutina noastra … nu stiu cand a inceput rutina asta, nici macar nu-mi mai amintesc…

Tu te aperi amabila :

- Stii, nu stiu cat de inedita a fost intrerea mea, spontaneitatea de a intra aici nu-mi apartine totusi, vantul m-a impins inauntru cu multa forta, asta a fost tot…

Pistruiata te priveste cu gura cascata.

- Geniala chestie, spune ea sacadat, cum reusesti sa faci asa ceva ? De unde ai atata inspiratie ??

Toata lumea din bar iti striga in cor :

-          Daaa … Cum reusesti sa faci asta ?... Vrem sa fim si noi ca tine, vrem si noi !!! Ce trebuie sa facem ? Spune-ne…

Telefonul mobil iti suna brusc. Le zambesti complice celor din jur si raspunzi vesela :

-          Da iubitule…. Exact, s-a intrerupt mai devreme… acum te aud perfect… este minunat, abia astept sa revii aici, in Goteborg…  da, te tii de glume… stiu, mai sunt doar 6 zile si sunt in bratele tale… abia astept… si eu… te sarut dulce… te iubesc !!!...

Liniste totala in bar. Toata lumea se uita ca hipnotizata la tine. Iti bei ultimele picaturi de kirr royale, platesti cash si te ridici vesela de pe scaun.

O privesti pe pistruiata, apoi te uiti le ceilalti si razi. Razi tare.

-          Este simplu, dragii mei. Sunt indragostita !!! Ceea ce va doresc si voua… Hej-da!!!…

Si pleci. In urma ta ramane o liniste deplina… ‘’

 Albert Frendza/scriitor

http://www.raobooks.com/raobooks_autori_detalii.php?a_id=20&l=2

http://albert-frendza.blogspot.com/

GOTEBORG / de la 1 OCT 2011

Este momentul sa calatoresc din nou, romanul in lucru ma poarta de data asta la Goteborg, in Suedia. Am nevoie de inspiratia scandinava pentru a creiona un roman proaspat, fresh, profitand la maxim de noptile albe.
Va astept la o cafea cu mult drag acolo :)

Albert Frendza
writer

' NE INTALNIM in VARF ' - povestire de Albert Frendza

' Ne intalnim in varf ' - copyright 2011 Albert Frendza

Ploua marunt, total obisnuit pentru Brussels. Nici macar picaturile de ploaie, mii ca numar, nu puteau spala gandurile tinerei femei care privea in gol strada…
Era 3 dimineata - inca 5 ore pana sa se faca 8 si sa plece inspre casa. CE ZI ERA ?...ori Luni, ori Marti, una dintre ele, pentru EA nu conta, oricum noaptea respectiva era pierduta indiferent in ce zi a saptamanii se afla…

Lucra la receptie. Lucra la un boutique-hotel chic, de imagine pentru cei care-si savurau apa plata undeva pe terasa in timpul zilei, sau un pahar scump de sampanie seara tarziu pana-n miez de noapte…

Candva ii placuse intens jobul de receptie, zilele acelea trecusera de mult, isi dorea acum o viata normala, o viata pasionala, o viata traita la intensitate, se saturase sa-i priveasca pe altii si sa fie martora la fericirea sau nefericirea lor. Vroia sa fie ea in prim plan, sa fie iubita si mangaiata in fiecare noapte de acum incolo, sa fie alaturi de barbatul ei pe care nu-l vedea suficient de multe nopti pe saptamana, cum si-ar fi putut imagina o viata in care fiecare noapte sa fie daruita celui pe care-l iubea, sa-i ofere numai lui clipele ei magice din noapte, nu sa-si piarda vremea zambind profesional unor clienti de multe ori perfizi si ne-simtitori ?...

Cum ar fi fost posibila o asa viata ? Cum o fi sa stai in bratele celui pe care-l iubesti, sa stii ca nimic din ce te inconjoara rau nu te poate atinge, sa simti ca poti sa-i oferi clipe magice fara sa faci nimic altceva decat sa-i fii in preajma.

Tanara femeie ofta prelung. Pareau o utopie totala toate gandurile ei.
Era Luni noaptea, 3 ore trecute de miezul noptii. Sau era Marti ?... poate… oricum asta nu conta prea mult, tot o noapte ratata era, indiferent despre ce zi a saptamanii era vorba…

Tanara atipi… atipi cu capul pe receptie, in decorul total negru, suprapus pe un perete de culoare neagra parul ei negru ii acoprea fata in intregime, asa incat nimeni nu o observa acolo, dormind…

… cateva batai razlete o trezira din somnul greu in care cazuse cu numai cateva minute in urma… ciudat, in hotel erau doar doua camere ocupate, clientii erau toti sus, nimeni nu avea ce cauta la o asa ora din nopate… afara ploua cu galeata, tunete grele se auzau in fundal…
Se apropie contrariata de usa.

Fulgerele luminau intermitent strada uda, o silueta intunecata se sprijinea de usa, pardesiul lung al barbatului flutura in vantul puternic care lovea in rafale fatada cladirii. Parul blond i se lipise de frunte, flutura in spate oblic, ochii lui mari si negri patrundeau stralucind adanc prin vitralii, fixandu-se concentrati pe fata ei. Barbatul ud o fascina.

EA ii deschise usa, fara sa tina cont de prudenta pe care ar fi impus-o o asa situatie. Barbatul intra brusc in hol, stinse dintr-o miscare lumina aprinsa de femeie si apucand-o strans de mijloc, o saruta apasat pe gura, inecandu-i strigatul de surpriza… Tanara vru sa se apere insa renunta imediat : mirosul lui cunoscut ii patrunse in corp prin toti porii, buzele lui mari ii presau limba intr-un fel in care numai el stia sa o faca… bratele lui ii presau sanii intr-un mod in care nici un alt barbat din viata ei nu il cunostea… era EL, iubitul ei, barbatul alaturi de care si-ar fi dorit sa-si petreaca fiecare noapte, indiferent de anotimp… indiferent de loc… indiferent de secol… indiferent de univers… indiferent si atat…
Tandru, barbatul o trase inspre canapeaua din lounge, tragand perdelele dupa ei…

… Intinsa pe spate, dezbracata complet, EA ii simtea saruturile fierinti rotindu-se accelerat in jurul buricului incins… limba lui coborand discret in jos, atingandu-i delicat muntele lui Venus excitat, facandu-l sa zvacneasca treptat… ca apoi, de nicaieri, un tremur covarsitor sa ii cuprinda tot corpul, senzatia amplificata cum ca limba iubitului ei s-a clonat instantaneu trasformanduse in mii de limbi fierbinti care-i sarutau fiecare centimetru de carne fierbinte a corpului… simtea cum corpul intai i se contracta si apoi cum incepe sa creasca navalnic in sus, catre tavan, tragandu-l si pe EL cu mare forta ...

- Ne-ntalnim in varf, ii striga puternic barbatul… Te astept acolo, sa termini ce am urcat amandoi impreuna !!! Ne-ntalnim in varf, iubito !!!...
… si au terminat amandoi impreuna acolo, in varf… intens, naucitor!!... halucinant...

… cu capul pe receptie, acoperit de parul ei negru matasos, femeia respira ritmic, adormita adanc, complet epuizata… EL o privi zambind, o mangaie duios pe cap, o saruta usor pe buzele somnoroase, apoi isi infasura esarfa lunga in jurul gatului si facandu-si curaj, iesi afara in bataia violenta a vantului dezlantuit, maturat oblic de ploaie …

Femeia ramase nemiscata, adancita profund in somnul dulce de dimineta.
- Asta e ce numesc eu o noapte minunata, murmura ea imperceptibil… alaturi de iubitul meu...

HAPPY END :)